Sunt onorată să am atât de mulți clienți mulțumiți care au ales să iși împărtășească experiența lor!
Fiecare poveste este unică și oferă o perspectivă asupra modului în care am putut ajuta oamenii să își îmbunătățească viața prin terapia Theta.
Le mulțumesc din suflet pentru încrederea acordată, și sper ca toți să aveți o experiență similară cu cea descrisă de ei.
Bună ziua!
Ușor temătoare în fața noului, cum probabil suntem o mare parte dintre noi, m-am lăsat condusă într-o călătorie necunoscută și tot ce pot să mărturisesc este:
în primul rând starea de pace sufletească care s-a instalat în toată ființa mea iar al doilea aspect, oameni dragi, în prima noapte după ședință am dormit că un prunc liniștit, cum nu mai dormisem de foarte mult timp. Starea aceasta se menține și cu ajutorul Corneliei aștept cu nerăbdare să repet experiența.
Mulțumesc deosebit draga mea, Cornelia!
Să ai stare neostoită în a aduce, cu ajutorul Tatălui Ceresc, stări de bine cător mai mulți semeni!
În timpul meditației am simțit o căldură pe sinus maxilar pe partea stânga unde am probleme. După meditație acest sinus nu se mai înfundă noaptea.
Am mai văzut culori în timpul meditației. M-am simțit liniștită și relaxată după ședința de meditație.
A fost cu folos.
Recomand terapia Theta.